Energia universală

ENERGIA UNIVERSALĂ
chakra În această carte veți putea găsi răspunsuri detaliate și sistematizate la întrebări, precum: „Ce este Energia Universală?”, „Ce sunt chakrele ?”, „Cum lucrează tratamentul cu Energie Universală ?”, „Care este principala cauză a tuturor bolilor ?”, „Care este Adevărul fundamental despre corpul uman și despre existența universală?”, „Cum putem vindeca sau preveni bolile ?” și multe altele. La sfârșitul cărții veți găsi și o secțiune intitulată Bazele spiritualității, unde veți citi (în concordanță cu credința autorului), una dintre cele mai sistematizate cercetări, realizate vreodată în spiritualitate.

Aproape toate subiectele acestei cărți sunt urmate de un comentariu științific, în care sunt prezentate cele mai recente descopeririși realizări ale științei, într-un mod care susține, confirmă sau dovedește temeinicia subiectului ce urmează. Veți observa că filozofia principală a textului a fost dezvoltată mână în mână cu știința. În momentul în care filozofia subiectului străbate curentul științific al învățăturii, sunt prezentate interpretări posibil științifice, în speranța că în viitor ele vor fi dovedite de oamenii de știință. Toate cercetările științifice sunt prezentate astfel încât și un cititor obișnuit, nu cu prea multe cunoștințe științifice, să fie în stare să le înțeleagă.

Pentru a da o mai largă perspectivă subiectelor abordate, această carte a fost scrisă în mod interdisciplinar. Veți găsi multe domenii științifice sau metaștiințifice încorporate: medicina tradițională, medicina alternativă, neuroștiința, anatomia, fiziologia, psihologia, filozofiile orientale, fizica cuantică și astrofizica. Autorul consideră că aceste domenii necesită a fi luate în seamă în mod colectiv, pentru a descrie subiectele esențiale conținute de această carte. Concepte precum „Energia Universală sau „Adevărul despre existența noastră” nu pot fi limitate doar la unul sau două domenii științifice, fără a se face astfel o nedreptate. Intenția autorului este de a elucida faptul că Adevărul infinit este prin natura lui vast și nemărginit și în acest context, scrierea cărții de față a constituit pentru sine, mai mult decât o provocare.

În textul ce urmează, veți găsi prezente multe repetiții, de fiecare dată în forma lor cea mai nouă. Autorul speră totuși ca acestea să nu fie plictisitoare. Astfel de repetiții sunt necesare pentru a prezenta și întări noile concepte ce ne sunt încă așa de străine, și la un moment sunt chiar contrarii gândirii noastre tradiționale și căii noastre vechi și limitate de înțelegere a Adevărului.

Cartea este plină de realități senzaționale și de informații noi, ce sporesc înțelepciunea, bucuria și încântarea spirituală. Veți învăța că trupul nostru fizic nu reprezintă nimic, este doar un câmp energetic, ce vibrează individualizat, strâns și constant cu Câmpul Universal, înconjurător. Veți descoperi că acest Câmp Universal înconjurător hrănește continuu cu Energie Universală corpurile noastre, în timpul tratamentului cu Energie Universală. Veți vedea că Energia Universală este energia esențială în Univers, de natură subtilă, de cele mai multe ori invizibilă, din care sunt formate toate celelalte energii. Veți înțelege că toată materia din jurul nostru nu reprezintă nimic, sunt numai diferite vibrații ale unicului Câmp Universal și orice separare este o iluzie. Veți afla că totul în Univers este splendid conectat și faptul că Tu cel adevărat nu ești corpul, ci Sursa din care totul se manifestă. Vă vor surprinde cu siguranță aceste detalii, alături de descoperirea multor noi nivele ale realității. Dorința autorului este ca cititorul să beneficieze de această carte din punct de vedere fizic, mintal și spiritual.

NEVOIA DE ENERGIE

                                                     NEVOIA DE ENERGIE

     Sub aspect istoric conceptul de energie a fost introdus în studiul fizicii în secolul al XVIII-lea. Termenul de energie pentru forța vie a fost introdus în 1807, de Thomas Young și a suferit o serie de modificări până la începutul sec. al XX-lea când Albert Einstein  a arătat că între conceptul de masă și cel de energie exista relația E=m c^{2}, cunoscută sub numele de relația lui Einstein sau relația relativistă dintre masă și energie ( c^{2} este o constantă, numită pătratul vitezei luminii).
             Noțiunea de energie a pătruns și în tehnică, unde bilanțul energetic al unei mașini este apreciat după gradul în care energia care îi este comunicată este transformată în forma de energie dorită.
             Din punct de vedere etimologic cuvântul energie provine de la cuvântul grec energo- ενεργω care înseamnă a lucra, a exercita o acțiune.
             Pentru omul obișnuit, energia are un sens aparte. Astfel, în urmă cu mii de ani energia însemna alimente sau foc, pentru că acestea le ofereau oamenilor condițiile desfășurării unor serii de activități necesare traiului zilnic..
            În antichitate energia era oferită de sclavi sau animale de povară.
            În perioada medievală, necesitățile oamenilor au evoluat considerabil și în consecință și nevoia de energie. Acum aceasta era asociată cu căderile de apă , forța vântului, focul sau animalele de tracțiune.
            Perioada capitalistă a produs, printre altele, și o revoluție în  tehnologia surselor de energie. De acum energia înseamnă  cărbune, cocs, abur, oțel, căi ferate, fabrici, mijloace de transport, și nu în ultimul rând energia nucleară.
            Conștienți de faptul că existența lor este determinată de existența surselor de energie și de faptul ca aceste surse sunt limitate în timp, oamenii au început să se gândească tot mai mult la descoperirea de noi surse de energie inclusiv la introducerea în circuit a unor surse de energie numite neconvenționale (așa cum vom vedea în continuare).

CORPUL OMENESC – SURSĂ DE PUTEREA MECANICĂ

CORPUL OMENESC – SURSĂ DE PUTERE MECANICĂmm

  1. Alimentele – sursă de energie
  2. Agricultura – formă de conversie conștientă
  3. Utilizarea animalelor ca sursa de energie                   Pentru mai mult de un milion de ani din existenta sa, omul s-a bazat pe fuxul de energie continuă. Doar în ultimii 150 ani au fost folosite instalații și dispozitive care se bazau în cea mai mare parte sau în întregime pe fluxul de energie epuizabilă.        Dacă am prezenta existenta omului printr-o scară procentuală, ea ar arata în felul următor:circa 90% din existența sa, singura sursă de energie a fost hrana sălbatică pe care a cules-o sau a vânat-o și a consumat-o. Pentru ~ 9% din scurta istorie omul a avut la dispoziție  focul, pentru 1% din această existență, omul a plantat și a cules recolte vegetale, a domesticit animale cu care s-a hrănit sau l-au ajutat  în efectuarea diferitelor activități. Numai 0,1 % din istoria sa omul a folosit energia apei și a vântului în mari instalații, iar recent, adică în procent de 0,001 % omul și-a  schimbat baza energetică de pe fluxul de energie continuă, pe fluxul de energie epuizabilă – combustibili fosili și uraniu.                                                                                                                                               Deși, treptat de-a lungul timpului omul a inventat o serie de mașini simple, pe care le acționa folosindu-și forța musculară  sau a  domesticit animale puternice pe care le-a pus să lucreze pentru el, totuși corpul său a fost, pentru o lungă perioada de timp singurul motor pe care l-a avut la dispoziție.                                                                        Până foarte recent, omul și animalele au produs o parte importantă a puterii mecanice folosite de umanitate. Sursa lor de energie era formată din alimente, în cea mai mare parte derivând din plante. Alimentul vegetal este obținut pe cale naturală, pe seama energiei solare. Radiațiile solare asigură conversia CO2, a sărurilor minerale și a apei în țesuturi vegetale și oxigen, printr-un proces numit fotosinteză.                                              În acest proces, pe care nici un organism animal nu a reușit să-l reproducă, țesuturile vegetale  reprezintă o stocare chimică, respectiv o energie potențială chimică.                    Energia potențială chimică a alimentelor folosite de om provine din hidratații de carbon (în special zahar și amidon), grăsimi și proteine, care pot fi  de origine vegetală sau animală.                                                                                                                                      Din punct de vedere energetic, proteinele sunt cele mai sărace, consumând numai jumătate din energia hidrataților de carbon și a grăsimilor.                                                Cea mai mare parte a hidraților de carbon au proveniență vegetală și, cu toate că au un potențial energetic, din păcate nu toți sunt digerabili. De exemplu, celuloza, care constituie țesutul la cea mai mare parte a plantelor, este un exemplu tipic de aliment  nedigerabil..                                                                                                                          Energia minimă necesară unui om adult este de circa 1000 cal/zi. Dacă depune o activitate normală cerințele energetice se dublează – circa 2000 cal/zi, iar în cazul în care este angajat în munci fizice necesită 4000 cal/zi sau chiar mai mult.                            Toate funcțiile organismului se îndeplinesc prin consumarea unei cantități de energie, care este luată de organism din mediul încurajator.                                                                Schimbul permanent de substanțe și de energie dintre organism și mediu se numește metabolism și constituie funcția vitală a vieții.                                                                      Prezentam în continuare principalele substanțe organice constituente ale organismelor vii și cu important rol în metabolism.                                                                                          – Glucidele intră în compoziția citoplasmei și din ele se eliberează aproximativ 60% din totalul energiei consumate de organism (1 g. de glucoză eliberează 4,1 cal.).          Eliberarea de energie se face prin oxidarea glucidelor în citoplasmă și transformarea lor în apă și CO2.                                                                                                                        Nivelul glucozei în sânge este menținut constant 1-1,5 g la litru. Când glucidele sunt în exces ele se pot transforma în grăsimi și se depun ca atare în organism. În cazul unei alimentații necorespunzătoare, în neconcordanță cu nevoile organismului, creșterea concentrației de glucoză din sânge poate degenera în diabet, boală cu consecințe dezastroase pentru organism.                                                                                                      – Lipidele (substanțe grase)se găsesc în proporție mare în alimentele de origine animală (unt, slănină, carne de porc) și în unele fructe (alune, nuci, măsline). Ele nu pot fi absorbite în organism decât sub forma componentelor lor-glicerina și acizii grași.             În citoplasma celulară sunt oxidate până la apa și CO2 eliberându-se o mare cantitate de energie :1g de grăsime eliberează 9,8 cal.                                                                              – Protidele se găsesc în alimente de origine animală (carne, oua, lapte) și vegetală (fasole, mazăre, linte, soia etc.). Cele de origine animală se asimilează mai ușor de organism decât cele de origine  vegetală.                                                           Protidele sunt substanțe fundamentale pentru buna funcționare a organismului și nu pot lipsi din alimentație.                                                                                                            Pe lângă rolul lor energetic au și rol plastic (formator) contribuind la creșterea organismului.                                                                                                                          Moleculele mari de protide sunt desfăcute prin acțiunea fermenților în aminoacizi, singura formă capabila să fie asimilata de organism. O  parte din aceștia ajung în celule și sunt folosiți pentru sinteza proteinelor proprii iar o altă parte este oxidată în celule până la apă și CO2 eliberându-se energie (1 g protide eliberează 4,1 cal) sau sunt folosite pentru sinteza glucidelor și lipidelor. Aminoacizii  nu se depun sub forma de substanța de rezervă.                                                                                                              Pe lângă aceste substanțe organismul uman mai are nevoie și de o serie de substanțe cu rol catalizator și indispensabile metabolismului deși nu aduc aport energetic. Acestea sunt vitaminele și sărurile minerale.                                                                                            Rația alimentara trebuie sa cuprindă atât substanțe energetice cât și substanțe plastice și catalitice.                                                                                                                                       Astfel, glucidele din alimentație trebuie sa fie în cantitate de 300-400 g /zi, crescând la cei care depun eforturi fizice intense pana la 500-600 g/zi.                                                Necesarul de lipide este de  2-3 g/kilocorp în 24 ore, crescând pana la  4-5 g în caz de activitate fizică intensă sau la cei din regiunile cu climă rece.                                                  Nevoile de protide sunt mai crescute la copii (3,5 g pe kilocorp în 24 ore) decât la adulți (2 g/kilocorp/zi) pentru ca la primii procesele plastice ale organismului sunt mult mai intense.                                                                                                                                      Nevoile alimentare sunt mai mici la oamenii în vârstă, deoarece și procesele metabolice la aceștia sunt mai scăzute.                                                                                                            Omul poate efectua lucru, în  plină sarcină, o perioada de circa 40 ani, dacă lucrează între 8-10 ore pe zi.                                                                                                                    În efectuarea unui lucru mecanic util, randamentul omului și al animalelor este cuprins intre 20-25%, într-un regim mediu de muncă. Pentru perioade scurte, cu surplus de efort randamentul poate depăși 30%. Astfel de randamente scăzute (tipice motoarelor bazate pe combustibil) se datoresc faptului că o mare parte din energia potențială chimică a alimentelor este folosită pentru a întreține anumite procese fiziologice normale din organism, cum ar fi menținerea temperaturii constante a corpului.                  Așa cum s-a văzut din cele prezentate până acum alimentele (sub diferitele lor forme) sunt elemente indispensabile vieții. Acesta este motivul pentru care omul, la fel ca orice animal, a desfășurat, din totdeauna, o activitate intensă pentru identificarea și diversificarea surselor de hrană.                                                                                            Pentru o lungă perioadă de timp, singura nevoie energetică a omului a fost reprezentată de alimente, concretizate prin hrana spontană din jurul său, pe care o vâna, aduna și consuma.                                                                                                              Odată cu descoperirea pârghiei omul și-a extins mult puterea (nu și energia!) propriului corp sau animalelor de lucru. Cu timpul, aceste elemente de tehnologie s-au dezvoltat. S-au perfecționat armele și uneltele și au fost puse la punct o serie de mașini simple – dispozitive în care forța aplicată unui punct este  transmisa  altui punct într-o formă mai convenabilă s-au în alta direcție, scripetele, planul înclinat, etc. Toate aceste dispozitive nu au dus la creșterea energiei totale controlate.                                                Un moment important în evoluția omului s-a petrecut în paleoliticul inferior și a deschis perspective nebănuite de dezvoltare, a fost stăpânirea focului.                                              Odată cu controlul focului, omul a rupt granițele limitării sale fizice.                                      Cu ajutorul focului a avut posibilitatea să-și extindă spațiul vital și în regiunile cu climă mai rece. Tot focul i-a permis să-și lărgească baza alimentară, pregătind mâncare din vegetale care altfel nu erau comestibile, sau conservând carnea prin uscare și afumare.    O dată cu diversificarea surselor de hrană se diversifică și activitățile oamenilor. Având mai multă hrană populația a început să crească numeric. De acum oamenii au timp sa observe natura și să acumuleze cunoștințe despre creșterea și dezvoltarea plantelor și animalelor, să dedice o parte importantă din timpul și resursele sale educației tinerilor și chiar a propriei educații.                                                                                                        În mezolitic  omul face saltul de la culegerea întâmplătoare a plantelor comestibile la culegerea lor sistematică, adică devine recoltator.                                                              Trecerea de la cules la recoltat și apoi la agricultură a fost o chestiune de timp și a reprezentat o revoluție în viața social-economică a triburilor neolitice.                    Agricultura a reprezentat primul act din istoria omenirii, în care sursa exterioară de energie era folosita altfel decât spontan. Făcând agricultura, omul folosea ciclul energiei solare pe un drum mai eficient decât prin vânat și culesul hranei sălbatice. Tot agricultura i-a permis omului să crească densitatea populației și l-a determinat să-și organizeze așezări stabile.                                                                                Până foarte recent (raportat la istoria omenirii) omul și animalele au produs o parte importanta a puterii mecanice folosite de umanitate. Boul și măgarul i-au fost omului de ajutor în efectuarea diferitelor munci. Cea mai mare victorie a omului în folosirea cu pricepere a energiei animalelor a fost domesticirea calului și a însemnat pentru omul antichității cam ceea ce ar însemna pentru omul modern automobilul sau tractorul.           De acum distanțele dintre așezările umane s-au scurtat, iar schimburile de informație și mărfuri dintre oameni au devenit mult mai intense, cu consecințe evidente în ceea ce va însemna progresul omenirii.                                                                                                    Se pare ca domesticirea calului a avut loc acum circa 4000 ani în imensul spațiu din stepele  Asiei, unde trăiau mari herghelii de cai sălbatici.                                                    Consecințele domesticirii și folosirii calului sunt imense. Acum triburile migratoare dispun de posibilități de mișcare nemaiîntâlnite până acum.                                                  Energia animalelor nu putea fi valorificată complet deoarece  nu se inventase un ham corespunzător și de asemenea nu se cunoșteau șeaua și scările.                                    Inventarea hamului și a scărilor, în Evul mediu timpuriu a permis folosirea unui grup de animale pentru tracțiunea poverilor grele și a plugurilor mari cerute de agricultură.  Cu toate ca animalele de povara erau mai puternice decât omul și puteau efectua mai mult lucru pe zi, totuși timp de aproape 4 milenii omul a fost preferat pentru efectuarea muncilor grele.                                                                                                                          Așa cum spunea Herodot: „Marele fluviu al sclavilor” a scăldat din plin civilizația Sumerului, Mesopotaniei, Egiptului și Greciei secolului de aur.

BIBLIOGRAFIE:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Glucid%C4%83

https://ro.wikipedia.org/wiki/Lipid%C4%83

https://ro.wikipedia.org/wiki/Protein%C4%83

https://ro.wikipedia.org/wiki/Aminoacid

NEVOIA DE EDUCAȚIE

                   NEVOIA DE EDUCAȚIE

Ori de câte ori facemsexed o analiză a activităților instructiv-educative pentru o anumită perioadă, apare în mod inevitabil, în discuțiile noastre conceptul de educație, un concept a cărui semnificație este de multe ori prea puțin înțeles și privit de multe ori cu superficialitate. Educația (cuvânt care provine din limba latină: educo, educare – a crește, a instrui, a forma) reprezintă un ansamblu de acțiuni desfășurate în mod deliberat într-o societate, în vederea transmiterii și formării, la noile generații, a experienței de muncă și de viață, a cunoștințelor, deprinderilor, comportamentelor și valorilor acumulate de omenire până la un moment dat (Dicționarul de Pedagogie – Editura Didactică și Pedagogică – București, 1979)      Nevoia de educație, ca factor de formare și dezvoltare a personalității umane a existat din totdeauna, dar aceasta a început să se manifeste ca un factor conștient doar atunci când au apărut primele forme de organizare socială.

La începuturile comunei primitive, când oamenii au început să se organizeze în grupuri, la început mai mici, apoi din ce în ce mai mari, tehnologiile erau atât de primitive încât oamenii de abia își puteau satisface nevoile de adăpost și hrană. În aceste condiții bătrânii, bolnavii și chiar copiii erau de cele mai multe ori neglijați. În acea perioadă viața era foarte grea, iar educația tinerei generații se făcea din „mers”… Mortalitatea era crescută, iar productivitatea muncii foarte scăzută.

Cu timpul oamenii au început să dezvolte tehnologii noi și să le perfecționeze pe cele existente. Au inventat pârghia, au  învățat să facă focul și să conserve alimentele. Din acest moment regimul lor alimentar s-a îmbogățit considerabil. Hrana a devenit îndestulătoare. De acum bătrânii, bolnavii, răniții nu mai erau neglijați sau eliminați. Comunitatea avea suficiente resurse ca să le asigure și lor un trai decent. În timp ce părinții plecau în căutarea hranei, bărbații la vânătoare, femeile în pădure după fructe, rădăcini…etc., copiii rămâneau în vatra satului cu bătrânii, de fapt bunicii.  Aceștia au început să desfășoare activității de instruire și educare a copiilor. Băieții erau învățați ce și cum se vânează, cum se confecționează armele, uneltele, etc. Fetele erau învățate să desfășoare o serie de activități domestice, necesare colectivității. Sala de clasă era chiar peștera în care locuiau. Nu cred că exagerez dacă afirm că picturile rupestre ar fi putut fi chiar material didactic, ceva ce noi azi, în tehnologia didactică numim planșe…Să nu uităm că în acea perioadă vânătoarea și pescuitul (dar în special vânătoarea) erau singurele activității prin care se asigura cantitatea de proteină necesară comunității și deci trebuia să li se dea o importanță specială. Cel mai bun vânător devenea chiar conducătorul grupului, ceea ce constituia o motivație pentru învățare foarte puternică. Cu timpul comunitățile umane s-au dezvoltat. Au apărut nevoi noi. Au început să se formeze primele state și, în consecință, învățământul a căpătat caracter de stat. Structura, dezvoltarea și evoluția lui a depins de politica fiecărui stat în parte, precum și de orânduirea socială respectivă.

În Grecia antică, în condițiile unei democrații sclavagiste, în procesul de educație erau cuprinși doar copiii cetățenilor liberi. Copiii de sclavi nu aveau, deci, acces la educație. Ba mai mult, copiii de sclavi care erau dovediți că știu carte erau aspru pedepsiți…Normal, un sclav educat nu și-ar mai fi acceptat cu  ușurință și resemnare condiția socială.              images

Progresele rapide, înregistrate în toate domeniile vieții sociale, au obligat cercetarea pedagogică la elaborarea unor strategii educaționale noi și a unor sinteze periodice care să ofere practicii educaționale noi tehnologii, din ce în ce mai eficiente. Noile tehnologii educaționale aproape că ne-au luat prin surprindere, aplicarea lor s-a făcut, însă, mai lent decât progresul în materie de tehnologie. Evoluția acestor tehnologii a depășit cu mult mentalitățile și capacitatea noastă de înțelegere. În acest sens contradicțiile, care până la un moment dat erau firești, s-au acutizat sau au căpătat direcții noi.

Calculatorul electronic s-a transformat într-un mijloc de tehnologie didactică. Tehnologiile AEL, Moodle, IntelTeach, platformele educaționale demonstrează acest lucru. Un dascăl care nu este capabil să opereze cu nu computer este deja depășit. Învățământul la distanță se extinde tot mai mult. Cursurile sunt urmărite direct de acasă și la fel examenele, grație INTERNET – ului. Numărul studenților și în mod implicit al licențiaților a crescut foarte mult, cu consecințele de rigoare. Și nu aș putea să spun că aceste consecințe ar fi dăunătoare pentru societate. Acest fapt are și alte consecințe. Omul, elevul în special are tendința să se izoleze de semenii săi. Comunicarea nu se mai face direct, ci prin intermediul mașinii – calculatorului. Nu de multe ori acești tineri pierd contactul cu realitatea obiectivă și se cufundă într-o realitate virtuală. Se pierde legătura afectivă copil-părinte, frate-frate, elev-elev, elev-profesor, cu consecințe dramatice pe termen lung. Acești copii tind să devină foarte inteligenți, în detrimentul afectivității, ajungând să se confunde chiar cu mașina. Sper, totuși, să nu se ajungă la așa ceva!

Un lucru trebuie să-l remarcăm: învățământul nu este un moft ci o necesitate, pe care oamenii au sesizat-o dintotdeauna, iar resursele materiale și politicile statale i-au determinat obiectivele și finalitățile, în funcție și de epoca istorică. Se poate constata că azi, odată cu globalizarea, învățământul devine tot mai mult un învățământ de masă, obligat să se confrunte cu cerințe noi, să-și restructureze obiectivele și strategiile și să experimenteze proiecte îndrăznețe în scopul perfecționării continue a procesului de învățământ și nu în ultimul rând a personalului didactic. În aceste condiții elevul devine participant activ la procesul de învățământ, fapt care modifică relația profesor-elev, stimulând personalitatea acestuia și lansând provocări noi dascălului.

Nevoia de educatieDezvoltarea culturală și tehnologică a unei civilizații determină printre altele și prelungirea perioadei de școlarizare. Privind istoric, nu se poate să nu constatăm că doar în ultima sută de ani durata obligatorie de școlarizare a evoluat de la 4, la 8, la 10 și așa mai departe. Iată că azi vorbim deja de un concept nou: „educație pe tot parcursul vieții”. Aceste lucruri sunt posibile numai dacă politicile statale în materie de educație vor ajunge la consens, iar statele vor fi dispuse să investească resurse din ce în ce mai mari în educație. De asemenea trebuie să se recunoască educația ca prioritate mondială.  Nu cred că se mai poate vorbi azi, în condițiile globalizării, de priorități naționale.                                                   Învățământul trebuie să devină parte componentă a „infrastructurii” mondiale.